Judecătorii Curţii Constituţionale (CC) se întrunesc, vineri, într-o şedinţă privind validarea rezultatelor din primul tur al alegerilor prezidenţiale, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.
Ziua de vineri, 7 noiembrie, este termenul limită pentru anunţarea şi validarea de către CC a rezultatelor primului tur.
Rezultatele scrutinului sunt centralizate de Biroul Electoral Central. După votare şi centralizarea voturilor, Biroul Electoral Central înaintează la Curtea Constituţională procesul-verbal constatator pentru fiecare tur de scrutin.
Curtea Constituţională validează rezultatul fiecărui tur de scrutin, asigură publicarea rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I, pentru fiecare tur de scrutin şi validează rezultatul alegerilor pentru preşedintele ales. Actul de validare se întocmeşte în trei exemplare – unul rămâne la Curtea Constituţională, unul se prezintă Parlamentului pentru depunerea jurământului prevăzut de Constituţie, iar al treilea se înmânează candidatului ales.
Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale legătorilor înscrişi în listele electorale permanente. Dacă niciunul dintre candidaţi nu a întrunit majoritatea voturilor, se organizează al doilea tur de scrutin, la care participă numai primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. În cel de-al doilea tur de scrutin, este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate. Al doilea tur de scrutin are loc la două săptămâni de la primul tur de scrutin, în data de 16 noiembrie.
Potrivit legii, Curtea Constituţională poate anula alegerile dacă votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaţilor care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situaţie
Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor.
Cererea motivată de anulare a alegerilor se poate face de partidele politice, alianţele politice sau electorale şi de candidaţii care au participat la alegeri, în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării. Rezultatele parţiale la nivel naţional, anunţate ieri de BEC arătau că Victor Ponta şi Klaus Iohannis au intrat în turul al doilea al prezidenţialelor, candidatul PSD-UNPR-PC obţinând 40,33% din voturi, în timp ce candidatul ACL a obţinut 30,44%, după centralizarea a 98,3% din procesele verbale.