„Dragoste şi design”
Cinema City Ploieşti Shopping City
Orele:14.00, 16.30, 19.00, 21.30
Regia: Michael Damian
Distribuţia: Giulia Nahmany, Jane Seymour,
David Oakes, Olivia Hallinan
Genul filmului: dragoste
Danielle s-a născut în România, dar îşi trăieşte visul la New York, unde lucrează în magazinul Beguile, sub conducerea divei urbane Vivian, un editor de modă. Când o colegă de serviciu îi fură o idee, dar şi iubitul, Danielle nu se poate abţine să nu i se plângă lui Vivian, iar aceasta o concediază. Ajunsă pe lista neagră din lumea modei, Danielle nu mai are altă soluţie decât să se întoarcă acasă, la ferma din Transilvania. După ce îi trece şocul iniţial, ea începe să-şi găsească totuşi consolarea alături de familie şi prieteni. După ce-l cunoaşte pe britanicul Adrian, aflat într-o călătorie de afaceri, Danielle îşi redescoperă pasiunea şi îşi aminteşte că dorinţa ei cea mai mare era să creeze o colecţie de haine. Are ea vreo şansă să ajungă la Săptămâna Modei din New York cu creaţiile ei inspirate din folclorul românesc?