Petre Apostol

După ce se apropiase la un singur punct de zona de playoff a Ligii Naţionale la handbal feminin, urcând până pe locul 10 graţie unei serii de trei victorii consecutive, echipa CSM Ploieşti a făcut un pas înapoi în runda a X-a a campionatului, pierzând pe terenul revelaţiei acestui sezon, SCM Craiova.
Chiar dacă s-au aflat aproape de gruparea olteană, conducând în prima parte a meciului, elevele antrenorului Goran Kurtes au cedat, însă, după două reprize identice ca scor, încheiate cu 13-11 pentru gazde, rezultatul final fiind, astfel, 26-22.
Prin urmare, cu trei etape înainte de finalul turului, CSM Ploieşti a coborât o poziţie în clasament, ocupând, acum, locul 11, fiind la trei puncte de ultimul loc de playoff, al optulea. În meciurile din finalul turului, gruparea prahoveană are de jucat cu ultimele două clasate din acest moment, SC Mureşul (în runda următoare, pe teren propriu) şi U Neptun Constanţa (în deplasare, în ultima etapă a turului), între acestea intercalându-se duelul cu CSM Cetate Devatrans (pe teren propriu).
În cadrul etapei a X-a a Ligii Naţionale, ar fi de menţionat faptul că vicecampioana ASC Corona 2010 Braşov a pierdut teren faţă de primele două clasate, HCM Baia Mare şi SCM Craiova (despărţite de golaveraj), după ce a remizat pe terenul formaţiei HC Zalău.

Rezultatele etapei a X-a:
Dunărea Brăila-HCM Baia Mare 21-30 (12-18)
SCM Craiova-CSM Ploieşti 26-22 (13-11)
HC Zalău-Corona 2010 Braşov 25-25 (12-13)
CSM Bucureşti-HCM Roman 23-20 (12-12)
Unirea Slobozia-Univ. Neptun 22-17 (6-8)
U Alexandrion-Cetate Deva 31-26 (15-13)
SC Mureşul-HCM Rm. Vâlcea 21-25 (11-14)

CLASAMENT
1. HCM Baia Mare 10 9 0 1 310-221 27p
2. SCM Craiova 10 9 0 1 226-191 27p
3. CSM Bucureşti 10 8 0 2 279-202 23p
4. Corona Braşov 10 7 2 1 282-219 23p
5. HC Dunărea Brăila 10 6 0 4 277-257 18p
6. HCM Roman 10 5 2 3 235-236 17p
7. HC Zalău 10 4 1 5 252-257 13p
8. CSM U. Slobozia 10 4 0 6 239-263 12p
9. HCM Rm. Vâlcea 10 3 2 5 246-270 11p
10. Cetate Devatrans 10 3 1 6 260-299 10p
11. CSM Ploieşti 10 3 0 7 225-261 9p
12. U Alexandrion Cluj 10 2 2 6 277-308 8p
13. Neptun Constanţa 10 2 0 8 232-274 6p
14. SC Mureşul 10 0 0 10 222-304 0p
CSM Bucureşti – penalizată cu 1p pentru
nerespectarea cerinţelor din regulament.