Pomenirea Părintelui Dimitrie cel nou de la Basarabi

Acest cuvios Părinte a trăit pe vremea evlavioşilor împăraţi bulgari, într-un sat din Bulgaria ce se chema Basarabi, de pe marginea apei Lomului. El a fost păzitor de vite în sat, apoi a plecat din acea aşezare şi s-a dus într-o peşteră ce era aproape de Basarabi şi s-a făcut călugăr la o mânastire ce era înăuntrul peşterii. Pentru că postea, se ruga şi priveghea s-a învrednicit de harul facerii de minuni, cunoscându-şi şi sfârşitul, aşa încât a intrat în mijlocul a două pietre, şi şi-a dat prealuminatul său suflet în mâna lui Dumnezeu. La mult timp după aceea, a venit apa Lomului mare încât a surpat lemnele şi pietrele de primprejur. Atunci au căzut în apă şi cele două pietre ce erau în jurul peşterii, dimpreună cu moaştele sfântului. Mai târziu, sfântul s-a arătat în vis unei copile bolnave şi i-a spus că, dacă va fi scos din apă, o va tămădui. Şi îndată, părinţii fetei şi preoţi au mers şi au găsit moaştele în apă. Mai apoi, pe la 1700, în timpul unui război dintre ruşi şi turci, moaştele sfântului au ajuns la un general rus Petru Salticov, care le-a dăruit Mitropoliei Ungrovlahiei, în zilele preasfinţitului mitropolit al ţării Chir Grigorie.