Aspecte politice și militare
Prof. Eugen Stănescu –
cercetător ştiinţific principal
Petrolul din Romȃnia a constituit, în timpul celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial, un centru de interes major, fiind obiectul unor decizii politice și militare de ordin strategic luate de principalii beligeranți.
Pentru Germania, petrolul din Romȃnia a avut un rol ,,vital” în susținerea economiei de rãzboi. Decizia politicã adoptată de Adolf Hitler în toamna anului 1940 de a trimite o misiune militarã în Romȃnia a avut ca obiectiv real ,,ocuparea și exploatarea în interes german a regiunilor petrolifere din Romȃnia”. Fuhrerul german a luat decizia respectivã cu riscul de a tensiona relațiile cu U.R.S.S. Prezența militarã germanã în Romȃnia a apãrut, în opinia liderilor de la Moscova, ca un act ostil.
Pentru marile puteri adversare ale Axei, distrugerea celor mai importante surse de alimentare cu petrol a Germaniei a devenit o necesitate impusă de logica rãzboiului. Ca urmare, hotãrȃrea de bombardare a regiunilor petrolifere din Romȃnia, cu prioritate a centrului petrolier Ploiești, a fost luatã de președintele american D.T.Roosvelt și premierul britanic W.Churchill, în cadrul conferinței de la Casablanca, din ianuarie 1943. A fost o decizie elaboratã la cel mai înalt nivel politic și militar al alianței anglo-americane, fapt ce sublinia, încã o datã, valoarea strategicã a petrolului din Romȃnia în timpul celui de-al doilea rãzboi mondial.
Deciziile politico-militare menționate anterior au fost materializate prin constituirea unor grupãri de forțe și mijloace capabile sã pregãteascã și desfãșoare operații militare de anvergurã avȃnd drept scop fie apãrarea –din perspectivã germanã, fie distrugerea –din perspectivã anglo-americanã, a aceluiași obiectiv: industria petrolierã din Romȃnia. Ȋn aceastã relație de putere, statul romȃn a urmãrit sã-și promoveze propriile interese.
Anul 1939 a marcat importante modificãri în raportul de forțe dintre marile puteri europene. Centrul și sud-estul Europei au intrat sub influența sovieticã și germanã, zonã aflatã pȃnã atunci sub influența Parisului și a Londrei. Aceastã restrȃngere s-a datorat incapacitãții Franței și Marei Britanii de a gestiona din punct de vedere geopolitic zona respectivã. Țãrile din regiune au intrat fie în sfera de influențã a Uniunii Sovietice, fie în sfera de influențã a celui de-al III-lea Reich.
Ȋn noul cadru geopolitic creat, Romȃnia – lipsitã de sprijinul celor doi aliați tradiționali, Franța și Marea Britanie – a avut ca obiective fundamentale: salvarea ființei statale și prezervarea principalelor bogãții naturale, cu precãdere petrolul. Ȋn anul 1940, Romȃnia a intrat în sfera de influențã a celui de-al III-lea Reich împotriva voinței sale. Acțiunea a provocat o semnificativã modificare a statutului sãu internațional, întrucȃt a devenit adversara unor mari puteri precum Franța, Marea Britanie, Statele Unite. Obiectivul marilor puteri adverse era de a împiedica funcționarea industriei petroliere din Romȃnia în folosul Wehrmacht-ului.
Romȃnia era interesatã sã își apere principala bogãție naturalã de distrugere. Ȋn problema petrolului a existat un obiectiv comun pentru Romȃnia și Germania, acela de a asigura funcționarea optimã a industriei petroliere romȃnești și de a preveni încercãrile de distrugere ale acesteia.
Ȋn acest scop, Germania, Romȃnia și, într-o mai micã mãsurã, Italia au participat la constituirea unui puternic dispozitiv de apãrare a regiunilor petrolifere romȃnești.
Au fost încheiate mai multe convenții, înțelegeri și protocoale militare între Romȃnia și Germania, care au cuprins prevederi exprese privind apărarea în comun a regiunilor petrolifere, a rafinãriilor, a infrastructurii de transport a produselor petroliere, a porturilor petroliere etc.
Convenția militarã încheiatã la 12 februarie 1941 între Marele Stat Major romȃn și Misiunea Militarã Germanã din Romȃnia prevedea: ,,Apãrarea totalã pe uscat, aer și pe mare a instalațiilor de producție petrolierã, cisternelor, rezervoarelor de petrol și terenurilor de petrol revine Marelui Stat Major, care este responsabil și care va fi sprijinit în acest scop de trupe și comandamente germane”. Ȋn baza convenției respective, dispozitivul de apãrare aerianã a țãrii a fost împãrțit în trei zone, strict legate de extracția, prelucrarea și transportul produselor petroliere. La realizarea dispozitivului au participat forțe și mijloace ale armatei germane din Romȃnia.
Astfel, zona de apãrare ,,A” cuprindea regiunea petroliferã Ploiești, Tȃrgovişte, Cȃmpina; zona de apãrare ,,B” cuprindea portul petrolier Constanța și podul peste Dunãre de la Cernavodã; zona de apãrare ,,C” cuprindea portul petrolier și stațiile de încãrcare de la Giurgiu. Convenția a ființat pe întreaga perioadã a rãzboiului împotriva Uniunii Sovietice și a reglementat raporturile de cooperare dintre unitãțile romȃne și germane, participante la apãrarea aerianã a celor trei zone. Convenția militarã romȃno-germanã din 12 februarie 1942 a fost completatã cu alte înțelegeri și acorduri bilaterale. Astfel, la 26 februarie 1941 s-a încheiat o înțelegere privind derularea unui program de construcții destinate protejãrii rezervoarelor și instalațiilor din rafinãrii contra schijelor de bombe. Cheltuielile erau suportate de statul german, execuția lucrãrilor fiind obligația pãrții romȃne. Pȃnã la 6 martie 1941 se executaserã deja lucrãri în valoare de 1,445 miliarde lei.
La 30 ianuarie 1942 s-a încheiat un protocol între Comandamentul Apãrãrii Antiaeriene și Misiunea Aerianã Germanã prin care se prevedea modul de primire-predare a materialului antiaerian german dislocat la Ploiești și în regiunea petroliferã: 18 baterii tunuri calibru 88 mm, 12 baterii tunuri calibru 20 mm, 3 baterii proiectoare, 3 companii baloane captive și sistemul de transmisiuni existent.
