D. Constantin
La sfârşitul lunii august 2014, în evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Prahova existau 23.343 de societăţi comerciale aflate în funcţiune (active), cu 574 în plus faţă de perioada similară a anului anterior. Aceste firme aveau în componenţă 37.123 de asociaţi sau acţionari persoane fizice, dintre care peste 14.000 (37,8 la sută) sunt femei.
Din punctul de vedere al distribuţiei pe sexe a asociaţilor/acţionarilor, la data menţionată, Prahova figurează undeva la mijlocul clasamentului pe ţară, în privinţa femeilor acţionar/asociat, primele trei locuri fiind ocupate de către judeţele Galaţi, Hunedoara şi Tulcea, unde femeile depăşesc procentul de 40 la sută din totalul acţionarilor/asociaţilor societăţilor comerciale respective.
La nivel naţional, la 31 august 2014 existau în funcţiune 737.562 de societăţi comerciale, care erau conduse de 1.148.488 de acţionari sau asociaţi persoane fizice. Cele mai multe dintre societăţile comerciale amintite îşi aveau sediile în municipiul Bucureşti (180.727 de firme), urmate de judeţele Cluj (38.081 firme) şi Timiş (34.305 firme). Dintre acţionarii/asociaţii respectivelor firme, peste 36 la sută erau de sex feminin, de unde putem trage concluzia că, pe lângă alte profesii sau creşterea copiilor, gătit, modă, acestea se pricep, tot mai bine, şi în domeniul afacerilor.
Potrivit legii, sunt considerate active, din punct de vedere juridic, firmele înregistrate în Registrul Comerţului care nu şi-au declarat suspendarea activităţii şi nu se află în niciuna dintre stările care pot duce la pierderea personalităţii juridice.














