C. Dumitru
Asociaţia Retromobil Club România organizează, mâine, în 23 de oraşe ale ţării – printre care figurează şi Ploieşti – expoziţia Retro Parada Toamnei, ultimul eveniment din acest an dedicat vehiculelor istorice. La această paradă şi-au anunţat participarea peste 650 de colecţionari de vehicule istorice, unii provenind chiar din străinătate, un adevărat record în materie.
La Ploieşti, această mult aşteptată expoziţie de către persoane de toate vârstele, va avea loc în parcarea complexului comercial Shopping City, iar îndrăgitele limuzine de altădată– alături, în premieră, de camioane de epocă – vor putea fi admirate între orele 10.00 – 14.00. Aşadar, membrii asociaţiei Retromobil Club România speră ca, mâine, la Retro Parada Toamnei, parcarea complexului amintit va deveni neîncăpătoare, ca urmare a miilor de admiratori ai vehiculelor pe patru roţi de pe vremea bunicii.