Românii din străinătate au posibilitatea de a trimite bani în ţară, direct la uşa destinatarului, informează compania Poşta Română, care a pus la dispoziţia clienţilor din afara României, începând de săptămâna aceasta, un nou serviciu rapid – ,,Bani Direct Acasă’’ – care să elimine drumul la ghişeu şi alte cheltuieli suplimentare. Astfel, prin noul sistem, expeditorul îşi va deschide, gratuit, un cont în cadrul platformei PrioriPay, pe care îl va alimenta printr-un card bancar cu suma necesară transferului. Pasul doi este accesarea secţiunii dedicate serviciului “Bani Direct Acasă”, unde clientul va completa datele destinatarului. Poşta Română va prelua datele transferului şi va înmâna banii prin intermediul poştaşului, venind astfel în sprijinul mai ales al celor care sunt plecaţi în străinătate şi trimit bani către rudele în vârstă, aflate în localităţi mai izolate.
Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.