F.T.

Imaginația deținuților și a celor care vor să introducă în penitenciare obiecte interzise nu are limite. Astfel, pentru a putea beneficia de telefoane mobile în spațiul de deținere, rudele sau prietenii deținuților au început să apeleze la drone !
După cum ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Ploiești, comisarul șef Teodor Ioniță, un telefon mobil purtat de o dronă a fost identificat zilele trecute, în timp ce «zbura» pe deasupra gardului închisorii, dar a fost identificat. Este vorba despre un sistem tip dronă folosit de către unii aparținători ai persoanelor încarcerate. Și noi avem, însă, dispozitive speciale pentru detectarea acestora“, ne-a declarat interlocutorul nostru.
De altfel, potrivit unui comunicat al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), la trei închisori din țară – Ploiești, Giurgiu și Miercurea Ciuc – se precizează că s-a încercat o nouă metodă de introducere a obiectelor interzise în locurile de deţinere, prin folosirea unor aparate de zbor de mici dimensiuni, în scopul introducerii unor pachete cu telefoane mobile şi/ sau accesorii ale acestora. „În contextul în care deținuții, eludând normele legale, utilizează telefoanele mobile în interiorul locurilor de deţinere, administrația penitenciară manifestă o preocupare constantă pentru identificarea şi implementarea diferitelor soluţii în combaterea fenomenului introducerii și utilizării neautorizate de obiecte interzise în penitenciare. Dintre metodele clasice prin care acestea sunt introduse amintim disimularea în alimentele sau bunurile pe care le primesc de la aparţinători, ascunderea în îmbrăcămintea sau încălţămintea proprie cu ocazia prezentării în faţa organelor judiciare sau la spitalele aparţinând Ministerului Sănătăţii, aruncarea peste gardul unităţii şi preluarea de către deţinuţi etc”, se arată în comunicatul menţionat.