Pomenirea Sfântului Ioan de la Prislop
Cuviosul Ioan s-a născut spre sfârşitul veacului al XV-lea, în satul Silvaşul de Sus, din apropierea oraşelor Haţeg şi Hunedoara. Încă din copilărie a fost credincios. Dorind să-şi închine întreaga viaţă lui Dumnezeu, a părăsit casa părintească şi s-a dus la Mănăstirea Prislop. După mai mulţi ani, s-a retras pe malul pârâului Slivuţ, unde şi-a săpat singur o chilie în piatră. Pe când îşi făcea o fereastră la chilia lui, doi vânători l-au ucis, neştiind că trăia în acele locuri pustii.














