Peste câteva zile, copiii vor trece din noul pragul şcolii. Emoţiile sunt mari ca la fiecare început de an şcolar. Şcoala poate fi un mediu în care copiii să nu se simtă în largul lor. Fie că au profesori incomozi, o materie care nu le place sau chiar niste colegi care-i agresează, fie că trec de la ciclul primar, la cel gimnazial, dau pentru prima oară teze, toate acestea sunt probleme care dau bătăi de cap copiilor, dar mai ales părinţilor.

Istoria, matematica, fizica sau limba română vor fi pentru elevii noştri principala preocupare pentru următoarele luni. Sau cel puţin aşa ar trebui ţinând cont că vor avea şi examene de susţinut. Părinţii aleargă în această perioadă după ultimele pregătiri. Cărţi, caiete, penare, ghiozdane, uniforme şi abecedare, toate sunt pe lista de cumpărături. Probabil părinţii se pregătesc deja şi de cunoscutul fond al clasei sau se gandesc deja că anul acesta copilul lor ar avea nevoie şi de ceva meditaţii.

Cititi mai multe pe www.romaniatv.net/ .