Nicoleta Dumitrescu
Am considerat mereu că legătura cu cele sfinte este ceva sacru, acoperit de taină şi lumină, cu care nu trebuie să te lauzi în piaţa publică. La politicieni, însă, nu este aşa. Din apropierea lor de biserică, ei fac un act de paradă, fluturând la tot pasul ideea că sunt buni creştini. Numai că, acest lucru nu înseamnă doar pupat icoane şi să faci semnul crucii în viteză după ce te-ai pozat cu ţânci şi băbuţe în mijlocul „băilor” publice. Este doar o impietate pe care, însă, politicienii o repetă fără ca niciodată să înţeleagă din greşelile pe care le fac mai mult cu voie decât fără voie.
Un exemplu în acest sens este cel al unuia dintre candidaţii la Cotroceni care încearcă, din toate puterile, să-l copieze pe cel care o susţine – şeful statului, la capitolul popularitate. După ce, la sfârşitul săptămânii trecute, a defilat printre standurile unde erau expuse tot soiul de sortimente de caşcavea afumată de la Valea Doftanei, luni, Elena Udrea a fost în judeţul Suceava, în programul deplasării fiind trecută şi vizita la stareţul unei mănăstiri.
Întâlnirea, cu siguranţă, a avut farmecul ei, dacă ne gândim la motivul acesteia! Stareţul ar fi prezis că alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014 ar urma să fie câştigate de către o femeie, care ar fi chiar ea – Elena Udrea, şi nu de către celălalt candidat femeie – Monica Macovei (!?!) Chiar dacă, să presupunem, stareţul mănăstirii i-ar fi spus aşa ceva sau i-ar fi transmis vreo pildă pe care aceasta a interpretat-o cum a dorit, evident în favoarea ei, „prezidenţiabila” Udrea n-ar fi trebuit să facă atâta tapaj din această previziune. Să le baţi obrazul altora că nu prea sunt duşi la biserică, în timp ce tu te şi vezi în dealul Cotrocenilor, prea e strigător la cer!
O vorbă înţeleaptă spune să ai grijă ce-ţi doreşti! Din păcate, cei mai mulţi dintre politicieni niciodată n-au ţinut cont de acest lucru. O dată la un anumit număr redus de ani, când sunt organizate alegeri, cei care sunt împinşi de partide în faţă îşi doresc să ajungă sus, acolo de unde, promit ei, vor avea grijă de cei de jos – cei care le-au dat voturile.
Cum se face însă că, din varii motive cele mai multe dintre aceste promisiuni se risipesc?! Dau vina pe duşmani, pe sistem, pe vremurile în continuă mişcare. Ba, unii îl invocă inclusiv pe Dumnezeu, că n-a prea fost de partea lor, în condiţiile în care ei s-au străduit atât, chiar au fost şi la biserică! Impietatea, astfel, se repetă, fără să se gândească, de fapt, la ceea ce au cerut.
În aceste condiţii, poate că politica n-ar mai trebui să păşească în curtea bisericii atât timp cât nimic nu este din suflet, din credinţă. Pioşenia nu se strigă în gura mare, ea trebuie păstrată ca o mare taină, altfel este impietate!
