Astazi, echipele Dalkia intervin pentru a finaliza lucrările de reparații pe Magistrala IV Centru, care alimentează cu apă caldă centrul orașului Ploiești.
Lucrările se vor desfășura între orele 7.30-15.00, interval în care alimentarea cu apă caldă va fi sistată pentru zona afectată, marcată pe harta de mai jos. În intervalul 7.30 – 21.00 apa caldă va fi sistată pentru cele 260 de apartamente conectate la PT13 Democrației, PT12 Centru și PT 17 Centru, gradul de complexitate al lucrărilor fiind mai ridicat în această zonă.
Lucrările presupun înlocuirea unui tronson de rețea și montarea mai multor vane de separație, care să permită un mai bun control al rețelei. Toate acțiunile sunt realizate în vederea pregătirii rețelelor pentru următorul sezon rece.
Echipele noastre vor face tot posibilul pentru a reduce la minim timpul necesar intervenției.
Pentru informaţii suplimentare, clienţii noştri pot suna la Centrul de Apel non–stop al Dalkia, la numerele 0 800 800 255 (gratuit, reţeaua Romtelecom) şi 0244 408 888 (tarif normal, orice reţea de telefonie fixă sau mobilă).