F. T.

Magistrații de la Curtea de Apel Ploiești au avut de soluţionat în intervalul 1 ianuarie – 31 august a.c., 9.205 dosare nou-intrate. Cele mai multe dintre aceste cauze au ajuns la judecătorii de la Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal (3.883 dosare), în timp ce Secției I Civilă i-au fost repartizate 3.338 de cauze. Din totalul dosarelor care au ajuns la cele două secții civile ale instanței ploieștene, cele mai multe au vizat falimente, litigii de muncă, asigurări sociale ș.a.m.d.
În ceea ce privește Secția Penală pentru cauze cu minori și familie, numărul dosarelor intrate în intervalul 1 ianuarie – 31 august a.c. s-a ridicat la 1.984 de dosare. Interesant este că, spre deosebire de aceeași perioadă a anului trecut, numărul dosarelor nou-intrate a scăzut cu aproximativ cinci mii! Cele mai drastice scăderi s-au înregistrat la Secția Penală și la Secția a II-a Civilă. În schimb, o creștere s-a cunoscut la Secția I a Curții de Apel Ploiești, unde, anul acesta au intrat cu aproximativ 250 de cauze mai multe decât în perioada similară a anului trecut. Astfel, în contextul în care după opt luni din acest an numărul de cauze nou-intrate este de circa 9.000, devine clar că nici măcar dublarea acestuia pe parcursul celor patru luni de până la sfârșitul anului nu ar putea egala cifra înregistrată la sfârșitul lui 2013. Astfel, anul trecut, pe mesele judecătorilor de la Curtea de Apel Ploieşti s-au aflat 23.202 dosare. Cele mai multe cauze le-au avut de soluţionat judecătorii de la Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal (14.799 de cauze), urmaţi de colegii lor de la Secţia I Civilă (5.541 dosare) şi de judecătorii de la Secţia Penală (2.862 de cauze). Diminuarea estimată pentru finalul acestui an ar fi determinată de scăderea numărului de procese privind restituirea taxei de poluare, intrarea în vigoare a Noilor Coduri.