Cristi Damian

În ultima etapă din Liga A s-au înregistrat cinci victorii ale oaspeţilor, două jocuri s-au terminat la egalitate, în timp ce gazdele s-au impus tot în două partide. Cel mai concludent succes a fost obţinut de către CS Blejoi, cele 12 goluri marcate în deplasarea de la CS Cornu făcând ca trupa antrenată de Răzvan Vlad şi Emil Coşieru să urce pe primul loc, aşa cum se întâmplase şi etapa precedentă, când Petrolistul Boldeşti s-a impus cu acelaşi scor şi a ocupat fotoliul de lider. De consemnat şi faptul că, în etapa a V-a din Liga A, echipele Conpet Ploieşti şi Prahova Tg. Vechi au obţinut primele lor puncte, astfel că singura grupare pe zero este deja amintita CS Cornu. Rezultatele înregistrate în runda de la finalul săptămânii trecute au fost următoarele:
Progresul Drăgăneşti – Petrolistul Boldeşti 0-2
CS Ceptura – CS Păuleşti 0-3
Voința Găzarul Surani – AS Ploieşti 1-2
CSO Plopeni – Avântul Măneciu 4-2
Tricolorul Breaza – Unirea Cocorăştii Colţ 5-0
Conpet Ploieşti – AFC Brebu 2-2
Ph Tg. Vechi – CSO Teleajenul Văleni 1-1
Fortuna II P. Câmp. – AFC Băneşti-Urleta 0-2
CS Cornu – CS Blejoi 0-12
În suplimentul sportiv de mâine vom publica clasamentul, marcatorii, arbitrii şi observatorii întâlnirilor din ultima etapă disputată.