Hotelierii ar putea beneficia de facilităţi fiscale, printre care reducerea impozitului pe profit şi a contribuţiilor sociale, şi ar putea primi garanţii de stat pentru credite de investiţii, potrivit unui proiect al Departamentului pentru IMM şi Turism, aflat în dezbatere. În plus, proiectul, aflat în consultare publică şi pe circuitul de avizare la mai multe instituţii publice, prevede şi reducerea taxei aferente licenţei de organizare şi de exploatare a jocurilor de noroc. Facilităţile fiscale ar urma să stimuleze investiţiile în turism, contribuind, astfel, la creşterea numărului locurilor de cazare, la diversificarea serviciilor de agrement, care ar extinde sezonul, având ca efecte creşterea numărului de turişti, ocuparea forţei de muncă şi creşterea consumului. Totodată, bugetul de stat va creşte, prin majorarea contribuţiilor sociale rezultate din locurile de muncă nou create şi creşterea încasărilor. Ajutorul de stat vine în contextul în care oficialii din turism au constatat un deficit de competitivitate pe care îl au structurile hoteliere şi de agrement româneşti faţă de cele din statele UE, în special, şi faţă de cele de la nivel global, în general. Perioada de derulare a schemei pentru obţinerea facilităţilor fiscale ar urma să înceapă la data apariţiei proiectului în Monitorul Oficial şi să se încheie la sfârşitul anului 2020, în limita bugetului anual alocat. Infrastructura turistică sau de agrement finanţată trebuie să fie funcţională şi să opereze pentru o perioadă de cel puţin 5 ani de la data finalizării proiectului, în cazul întreprinderilor mari, şi de
3 ani, în cazul IMM.














