Celebrul tren „Orient Express”, aflat în călătoria anuală Paris-Istanbul, care durează şase zile, a ajuns, ieri, în România. După o primă oprire în gara Curtici, unde vameşii au verificat documentele călătorilor, trenul s-a pus din nou în mişcare şi a pornit spre Sinaia. În jurul orei 13.00, pasagerii – în număr de 85, atât din ţări europene, cât şi din alte zone ale lumii, precum India – au vizitat Castelul Peleş, fostă reşedinţă regală şi unul dintre cele mai vizitate muzee ale ţării. Trenul s-a îndreptat spre Bucureşti, urmând să ajungă, apoi, către destinaţia finală, Istanbul. „Regele trenurilor”, aşa cum este supranumit „Orient Express”, a ajuns la Curtici la trei zile de când a plecat din Paris. Garnitura din anii ’20, cu 15 vagoane, este un hotel de lux pe roţi, iar turiştii sunt serviţi de un personal format din 45 de oameni. Preţul biletului este, însă, pe măsură: 6.000 de euro Paris – Istanbul sau retur ! Turiştii care s-au îmbarcat în „Orient Express” nu duc lipsă de nimic pe parcursul celor şase zile de călătorie. Trenul are mai multe vagoane restaurant, unde sunt servite meniuri apetisante, fiecare vagon fiind altfel decorat, dar şi vagoane de dormit confortabile. Pe ruta Paris- Istanbul, garnitura parcurge peste 2.500 de km şi trece prin şase ţări, iar înainte de a ajunge în România, a mai oprit la Veneţia şi Budapesta. „Orient Express”-ul a trecut pentru prima oară prin România în anul 1883.