Pomenirea Preacuviosului Părinte Simeon Stâlpnicul cel Bătrân

Simeon Stâlpnicul (sau Stilitul) cel bătrân s-a născut într-un sat ce se chema Sisa, în Asia Mică, între Siria şi Cilicia, în zilele împărăţiei lui Leon cel Mare, şi a lui Martirie, patriarhul Antiohiei (către 457). Acesta s-a călugărit şi apoi s-a suit pe un stâlp, suferind pe acel stâlp patruzeci şi şapte de ani, pentru nevoinţa sa primind de la Dumnezeu darul facerii de minuni. La bătrâneţe a adormit în pace. Acest sfânt este altul decât Sf. Simeon Stâlpnicul de la Muntele Minunat (+ 596), prăznuit pe 24 Mai şi altul decât Sf. Simeon Stâlpnicul cel tânăr, pomenit la 27 Aprilie.