Societatea furnizoare de energie termică în Ploieşti – SC Dalkia Termo Prahova – atenţionează proprietarii de apartamente să finalizeze, până la începutul lunii septembrie, operaţiunile de verificare şi reparare a conductelor din blocuri. Totodată, reprezentanţii Dalkia sunt la dispoziţia ploieştenilor pentru a face evaluarea coloanelor interioare şi pentru a le prezenta o estimare a costurilor pentru reparaţiile ce se impun. În acest sens, încă din data de 14 iunie a.c., au fost afişate în 1.200 de scări de bloc din Ploieşti, informări pe această temă. În primele şase luni din 2014, echipele Dalkia au primit 42 de solicitări de lucrări în interiorul blocurilor, concretizate prin contracte.
Acasă STIRI DE ULTIMA ORA! Dalkia atentioneaza ploiestenii sa finalizeze verificarea si repararea conductelor din blocuri