Ana Maxim
Prima probă scrisă din cadrul examenului de bacalaureat (sesiunea de toamnă) – cea de limba şi literatura română – s-a desfăşurat ieri, în toată ţara. În Prahova s-au înscris la această probă 1.303 candidaţi, dar aproape 190 dintre ei nu s-au mai prezentat în sălile de examen, conform datelor centralizate de Inspectoratul Şcolar. La nivelul judeţului, sesiunea de toamnă a bacalaureatului are loc în şapte centre – şase la Ploieşti şi unul la Câmpina. În cel de-al doilea municipiu al judeţului s-a înregistrat ieri şi primul incident- un elev de la centrul care funcţionează la Liceul Tehnologic Energetic a fost prins cu telefon mobil asupra sa şi a fost dat afară din examen, după cum ne-a precizat prof. Aurel Graur, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Prahova. Un alt candidat a fost eliminat de la centrul de examen organizat la Colegiul „Spiru Haret“ din Ploiești, din aceeași cauză.
La profilul real şi tehnologic, candidaţii au primit un text la prima vedere din romanul „Rusoaica” de Gib Mihăescu, pe baza căruia să rezolve cerinţe ce vizau cunoştinţele de vocabular, de teorie literară, precum şi capacitatea de a înţelege şi interpreta un text literar. La subiectul al doilea, aceştia au avut de redactat un eseu de tip argumentativ despre importanţa regulilor într-un domeniu de activitate, iar la ultimul subiect – un eseu privind viziunea despre lume a poetului George Bacovia, aşa cum se reflectă într-un text studiat. Elevii de la uman au primit un text la prima vedere din romanul „Lydda” de Duiliu Zamfirescu şi un subiect despre poezia postbelică, la subiectul al treilea.
Mulţi s-au declarat nemulţumiţi de faptul că şi de această dată au primit un subiect legat de poezie. „Şi-au bătut joc de noi, dacă vreţi să ştiţi care este părerea mea sinceră. Nu ne aşteptam. Subiectul al treilea, legat de poezie, a fost greu, am scris foarte puţin. La primele două subiecte am scris destul, nu am avut probleme. Eu am învăţat, am făcut şi pregătire, dar poezia nu am învăţat-o”, ne-a spus un candidat care a susţinut examenul la centrul de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Ploieşti. Tânărul ne-a mărturisit că ar avea nevoie de nota 5.15 la această probă pentru a promova examenul maturităţii. „Cel mai greu a fost al treilea subiect. Mi s-a părut greu examenul, mai greu decât cele din sesiunile anterioare. Eu îl susţin de trei ani”, ne-a spus un alt absolvent de liceu. „A fost totul foarte frumos până la subiectul al treilea, cel despre poezia lui Bacovia. Nici nu l-am abordat. Dar sper să iau nota 5.00”, ne-a declarat o elevă de la Liceul Tehnologic „Teodor Diamant” din Boldeşti-Scăeni. Unii tineri s-au declarat sceptici cu privire la utilitatea examenului, în condiţiile în care locurile de muncă se găsesc greu şi angajatorii oferă salarii proaste. „Şi cu bac, şi fără bac, e acelaşi lucru. Eu lucrez la o firmă unde sunt fabricate cablaje auto, pe opt milioane de lei vechi. Am o colegă care a terminat facultatea, dar face acelaşi lucru şi pe aceeaşi bani !”, ne-a mai spus tânăra. Dacă unii dintre candidaţi au învăţat şi au reuşit să recapituleze toată materia, alţii ne-au mărturisit că nu au avut foarte mult timp la dispoziţie pentru a se pregăti, deoarece sunt angajaţi la diverse firme.
De exemplu, una dintre tinerele care a susţinut, ieri, proba de limba română ne-a spus că este angajată ca vânzătoare, iar o alta că lucrează ca bonă şi ar dori să susţină admitere la facultatea de medicină, dar taxele sunt foarte mari, iar posibilităţile materiale ale părinţilor – modeste.
Aproape 40.000 de absolvenţi de liceu din toată ţara au susţinut proba la limba şi literatura română, la sesiunea a doua a Bacalaureatului.
Aşa cum v-am mai informat, la această sesiune participă în Prahova peste 2000 de candidaţi din promoţia actuală şi din cele anterioare. Este vorba despre tineri care fie nu au promovat examenul, fie nu s-au prezentat la acesta în sesiunile anterioare. Următoarea probă, cea la limba şi literatura maternă, va avea loc astăzi, urmată de proba obligatorie a profilului – mâine şi de cea la alegere a profilului şi a specializării – pe 29 august.














