Bogdan Chitic

În Serbia, la Zlatibor, ploieştenii muncesc din greu la antrenamente pentru a se pune la punct cu pregătirea fizică şi pentru a optimiza relaţiile de joc în perspectiva noului sezon. Vladimir Arnautovic şi colaboratorii săi, secundul Sasa Ocokoljic şi, respectiv, metodistul Roland Anzur, au stabilit un program fix, în care alergările în pădure şi sala de forţa „acaparează” prima parte a zilei, iar aspectele tehnico-tactice sunt lucrate în sesiunea de după-amiază.
Campionii României au parcurs aproape jumătate din stagiul de pregătire montan – unul pe cât de obositor pentru jucători – pe atât de necesar pe termen lung, în noua ediţie. Jocurile şcoală, „3 la 3” sau „5 la 5”, dar şi testele fizice la care sunt supuşi elevii lui Arnautovic fac deliciul staff-ului tehnic, mai ales că toţi componenţii lotului nu fac rabat de la efort şi încearcă pe cât posibil să-şi depăşească limitele.

Brown – liderul din teren

Pentru prima dată după sezonul 2010-2011, Vladimir Arnautovic are din nou la dispoziţie un lot în care se regăsesc nu mai puţin de 5 jucători de peste Ocean. Dee Brown şi Chris Cooper, ambii sosiţi în această vară, s-au integrat perfect în sistem, după cum apreciază preşedintele executiv Ionuţ Georgescu. „Toţi jucătorii se antrenează foarte bine, iar Dado este mai mult decât mulţumit din acest punct de vedere. Vorbind puţin despre băieţii noi, Brown se identifică deja drept un lider de echipă, iar Cooper este un excelent recuperator. Labovic şi Pelekanos sunt doi jucători cu mare experienţă, în timp ce Runkaukas face ceea ce ştie mai bine – înscrie la foc automat din spatele semicercului. Avem un lot compact, unit, întrucât jucătorii petrec mult timp împreună şi au devenit foarte buni prieteni, aşa că avem toate premisele pentru un sezon de excepţie”.

Trei adversari, patru amicale

Burlacu şi colegii săi vor disputa primul joc amical miercuri, 27 august, împotriva lui Borac Cacak, echipă pe care au mai întâlnit-o în cantonamentele din Serbia, în ultimii ani. „Borac este o echipă interesantă, cu jucători masivi, din spaţiul ex-iugoslav, adevăraţi luptători. I-aş nominaliza aici pe Marinovic, Pantic şi Jorovic, ultimul venind de la Igokea, fosta noastră adversară în EuroCup. Vom trata cu seriozitate fiecare joc de pregătire în parte, întrucât ne dorim ca moralul jucătorilor noştri să fie unul bun înaintea primelor partide oficiale”, a explicat acelaşi Ionuţ Georgescu. La doar o zi distanţă, CSU Asesoft va întâlni pe Steaua Roşie Belgrad, nimeni alta decât vicecampioana Serbiei. Formaţia din capitala ţării vecine a avut o campanie interesantă de transferuri, pe lângă conducătorul american Marcus Williams, de la Enisey Krasnoyarsk, în curtea „stelelor” poposind şi Nikola Vucevic, de la Orlando Magic (14 puncte, 11 recuperări/ meci, în sezonul trecut din NBA), acesta din urmă antrenându-se cu Steaua Roşie pe perioada verii. Peste alte 3 zile, ploieştenii îşi vor măsura forţele cu gruparea macedoneană Kozuv, semifinalistă în ultima ediţie de campionat. „Din păcate, amicalul cu Fenerbahce a picat în ultimul moment, turcii anunţând că vor veni la Zlatibor mai târziu decât era planificat iniţial, din cauza unor probleme de efectiv. În aceste condiţii, la fel ca anul trecut, la întoarcerea în ţară, pe 2 septembrie, ne vom opri la Cacak, pentru a mai disputa un joc de verificare cu Borac”, a încheiat oficialul grupării campioane.