Petre Apostol
Cândva, demult, România însemna ceva în ciclismul mondial. Existau în urmă cu jumătate de secol ciclişti care se luptau, umăr la umăr, cu cei mai importanţi sportivi de pe atunci. Dar, din cauză că trăiau într-o ţară cu regim comunist, nu puteau ajunge la echipe profesioniste, deşi valoarea lor nu era cu nimic mai prejos faţă de a celor din respectivele formaţii.
Timpul a trecut, iar ciclismul a avansat enorm, aşa cum a făcut-o orice sport în ultimele decenii, odată cu dezvoltarea tot mai mare a tehnologiei şi a resurselor de pregătire. Pentru ciclismul din România, însă, timpul parcă a rămas în loc.
Chiar dacă în ultimii ani fenomenul ciclismului a pătruns tot mai mult printre tinerii români, acesta nu este, în momentul de faţă, decât un hobby, foarte puţini fiind cei care practică acest sport din dorinţa de a urma o carieră în domeniu. Pentru foarte mulţi a participa la un concurs nu înseamnă altceva decât o simplă deplasare pentru distracţie şi pentru ieşirea din monotonia zilnică.
Va mai dura ceva timp până când ciclismul românesc chiar să poată avea o şansă să sprinteze către lumea bună a acestei discipline la nivel mondial. Dar, pentru asta este nevoie de o strategie naţională bine pusă la punct, ceea ce înseamnă o utopie în prezent, având în vedere situaţia confuză a forului românesc de ciclism.
