Laszlo Borbely speră ca proiectul de lege privind autonomia să fie gata până la sfârşitul lunii august, precizând că UDMR vrea să cunoască „şi punctul de vedere al majorităţii” şi că, dacă va fi nevoie, va fi modificată Constituţia. „Dacă o comunitate de peste un milion de oameni vrea ceva, trebuie să discuţi cu ea civilizat, bazat pe argumente”, a afirmat vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, referindu-se la legea privind autonomia. El mai spune că dacă va fi nevoie de modificarea Constituţiei, acest lucru se va face. „Aşa cum în Tirolul de Sud, în alte părţi ale Europei sunt diferite feluri de autonomie, noi considerăm că o comunitate puternică – minoritatea maghiară – are dreptul la unele feluri de autonomie. Nu-i o noutate, din ’93 există în programul nostru, acum am ajuns în faza în care să formulăm acest deziderat sub forma unui proiect de lege”, a declarat Borbely. „Nu cred că e o problemă să ai formulat un asemenea proiect. Nu e nici neconstituţional, nici împotriva altora să ai unele propuneri. Evident, dacă e nevoie să se modifice Constituţia, cu 66% în Parlament se va modifica. Deci e o dispută mai lungă. În orice caz, este o zonă locuită în majoritate de maghiari. De ce nu putem discuta, când avem o comunitate mare maghiară în România, să avem în unele zone ale ţării, unde trăiesc în majoritate maghiari, o limbă regională recunoscută?”, se întreabă vicepreşedintele politic al UDMR. Întrebat când va fi gata proiectul de lege privind autonomia, Laszlo Borbely a răspuns: „Eu sper până la sfârşitul lunii august, pentru că suntem într-un stadiu final. Ar trebui să avem o discuţie şi în cadrul UDMR. Dar vrem să cunoaştem şi punctul de vedere al majorităţii, nu numai al politicienilor, ci şi al societăţii. Suntem siguri că nu va fi un drum scurt până când vom lămuri şi majoritatea că noi nu suntem cei care dorim ceva împotriva altora, ci dimpotrivă. Dacă o comunitate de peste un milion de oameni vrea ceva, trebuie să asculţi acea comunitate şi să discuţi cu ea civilizat, bazat pe argumente”. În iunie, preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, susţinea că proiectul statutului de autonomie a Ţinutului Secuiesc ar trebui să cuprindă cinci elemente importante, între care autonomia fiscală şi drepturile românilor din zonă, afirmând că aceste drepturi nu vor fi îngrădite prin statut. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, declara, recent, că proiectul statutului de autonomie a Ţinutului Secuiesc va fi lansat, în august, într-o dezbatere publică „bine gândită şi foarte profundă”, atât cu societatea românească, cât şi cu cea maghiară.