Începe concursul „Salba Prahovei”
În perioada 21-23 august, la Plopeni va avea loc cea de-a doua ediţie a Festivalului Naţional -Concurs de Folclor „Salba Prahovei”, organizat de Consiliul Judeţean Prahova, prin Centrul Judeţean de Cultură Prahova, împreună cu Primăria, Consiliul Local şi Casa de Cultură Plopeni. Festivalul a fost iniţiat pentru descoperirea şi promovarea tinerilor interpreţi de muzică tradiţională, conservarea şi valorificarea patrimoniului spiritual românesc. Concursul va avea două secţiuni – vocală şi instrumentală – şi se va desfăşura pe două categorii de vârstă: 8-14 ani şi 15-25 ani. Concurenţii vor interpreta două cântece: unul fără acompaniament muzical ( doină sau baladă), specific zonei pe care o reprezintă şi un cântec cu acompaniament orchestral sau cu negativ, pe format electronic. Gala Laureaţilor va avea loc pe 23 august, ora 19.00, în cadrul Zilelor Oraşului Plopeni, când vor fi prezente ansambluri folclorice din ţară şi din străinătate. Vor fi acordate pentru fiecare secţiune premii, dar şi menţiuni şi premii speciale, dacă vor decide membrii juriului. Trofeul “Salba Prahovei” va fi înmânat celui mai bun concurent de la cele două secţiuni ale concursului.
A fost acordat trofeul Festivalului de Film „Anonimul” 2014
Lungmetrajul „Remote Control”, de Byamba Sakhya, a câştigat, duminică seară, marele trofeu la cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent “Anonimul”, care s-a desfăşurat între 12 şi 17 august, în Bucureşti, la arena Verde Stop şi Cinema Studio. „Remote Control” este un film din Mongolia, regiunea pe care publicul are rareori ocazia să o vadă în cinematografe, fiind primul lungmetraj al lui Byamba Sakhya şi care oferă o perspectivă specială asupra societăţii mongole contemporane şi a schimbărilor prin care trece aceasta. Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune a fost desemnat „Excursie”, în regia lui Adrian Sitaru, iar „Wedding Cake” a fost distins cu premiul pentru cel mai bun scurtmetraj de animaţie. De asemenea, filmul „The Monk”, de The Maw Naing, a primit premiul special. Primul film independent din Myanmar din ultimii 50 de ani, „The Monk”, este debutul promiţător al regizorului aflat în plină ascensiune The Maw Naing. La gala de închidere a Festivalului Internaţional de Film Independent “Anonimul”, Brigitte Drodtloff a primit premiul Ovidiu Bose Paştină pentru pelicula „Omul”.
Criticul de artă Dan Hăulică s-a stins din viaţă
Criticul de artă Dan Hăulică a murit, duminică, la Spitalul Elias din Capitală, unde era internat de mult timp, având o maladie neoplazică (cancer) într-un stadiu avansat, asociată cu o boală cardiacă gravă, a declarat pentru Mediafax managerul spitalului, Doina Dimulescu.
Dan Hăulică, născut pe 7 februarie 1932, la Iaşi, a fost un eseist literar, critic de artă român, membru corespondent al Academiei Române în 1993, fost redactor-şef pentru o lungă perioadă de timp al revistei „Secolul 20″. De asemenea, a fost preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă (AICA), ales în 1981, şi preşedinte de onoare al aceleiaşi asociaţii. În anii ’90, a fost ambasador delegat permanent al României pe lângă UNESCO.















