Pomenirea Sfinţilor Mucenici Flor şi Lavru
Aceşti sfinţi au fost, după trup, fraţi gemeni şi aveau meşteşugul de tăietori în piatră, pe care-l învăţaseră de la Sfinţii Proclu şi Maxim care au mărturisit credinţa în Hristos şi pentru care au murit în timpul împăratului Liciniu. Pentru că s-a aflat că erau creştini, cei doi fraţi au fost prinşi şi legaţi la roata unui car, au fost bătuţi, apoi au fost trimişi la ighemonul Licon, care i-a băgat într-un puţ adânc, unde se rugau lui Dumnezeu şi pentru cei care aveau să le facă pomenirea, dar şi pentru bunăstarea lumii, pentru încetarea prigoanei creştinilor, astfel dându-şi sufletele. Peste câţiva ani, au fost scoase cinstitele lor moaşte din puţ şi aşezate cu cinste în racle, de unde izvorau miruri şi izvoare de tămăduiri celor care se apropiau de ele.
