Îngheţată este vedeta sezonului însă mare atenţie la etichetă. Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor a descoperit produse care au chiar şi 9 aditivi alimentari.

„Trebuie ca fiecare dintre noi sa citim cu atentie eticheta. Cand cumparam un produs pentru copii şi vedem că are 30% zahar pe 100 grame trebuie să fim atenţi ce produse le dăm după aceea copiilor în ziua respectivă”, a declarat Sorin Mierlea, preşedinte Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor.

Potrivit România TV, studiul mai arată că unele îngheţate de ciocolată pot avea doar 1,3% cacao. Medicii trag şi ei un semnal de alarmă.

„Daca vor sa manance gheata sa ia niste fructe sa pe dea prin mixer si sa le puna la congelat si sa o manace asa, dar sa nu manance ingheata asta care e foarte periculoasa”, a declarat Virgil Stroescu, nutriţionist.

În zilele de vară, românii consumă în total aproape 300 de tone de îngheţată în fiecare zi.