V.Stoica
La sfârşitul săptămânii viitoare, în zilele de 23 şi 24 august, în comuna prahoveană Brebu – zonă renumită pentru calitatea fructelor – va avea loc a patra ediţie a Festivalului Dulceţii.
Organizatorii – Primăria şi Consiliul Local Brebu – promit că în cadrul festivalului, vizitatorii vor avea parte de dulceţuri fine şi inedite, siropuri şi compoturi naturale „şi multe alte răsfăţuri culinare”, preparate după reţete originale ale gospodinelor din localitate.
Deschiderea festivalului va avea loc sâmbătă, 23 august, pe platoul din centrul comunei Brebu, iar până la ora 17.00, vor fi prezentate şi vor putea fi degustate produsele dulci specifice zonei.
Duminică, 24 august, după ora 16.00, până la care pot fi din nou degustate şi cumpărate bunătăţile de Brebu, va avea loc şi un program artistic la care vor participa Fuego, Alesis, Alesia, Angelica Bălaşa, Adriana Deaconu, Adriana Deas şi patru ansambluri folclorice din Băneşti, Câmpina, Poiana Câmpina şi Cornu. Interesant este că, în luna iulie, consilierii locali din Brebu au aprobat şi punerea în vânzare a unor materiale publicitare şi de prezentare a comunei, de la biblioteca localităţii putând fi cumpărate DVD-uri, albume, pliante, memory-stick-uri şi o revistă turistică, prin intermediul cărora turiştii sau vizitatorii pot afla detalii despre istoria şi viaţa actuală a comunei.