Astăzi, ca în fiecare an pe 6 august, Biserica Ortodoxă prăznuieşte marea sărbătoare a Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos. Înainte de momentul jertfei pe cruce pentru păcatele oamenilor, Mântuitorul Iisus Hristos a plecat în Cezareea, pe Muntele Taborului, unde a fost urmat de ucenicii săi şi de popor. Lăsându-i pe aceştia la poalele muntelui, Domnul nostru Iisus Hristos i-a luat cu sine doar pe Petru, Iacob şi Ioan. Acolo, pe când se ruga, Mântuitorul Iisus Hristos S-a schimbat la faţă, strălucind cu slava dumnezeirii sale, prezenţi fiind şi Moise şi Ilie. Astfel, pe Muntele Tabor, Domnul nostru Iisus Hristos s-a arătat Sfinţilor Săi Apostoli în adevărata sa ipostază de Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Lumina în care s-a arătat era harul dumnezeiesc, iubirea veşnică a lui Dumnezeu. Pentru ca ucenicii să-L poată vedea pe Iisus în lumina sa necreată, ei înşişi au fost pătrunşi de această lumină, de acest har. Numai astfel au putut vedea cu ochii trupeşti lumina dumnezeirii. După cum, acceptând botezul, Mântuitorul Iisus Hristos a anticipat răscumpărarea tuturor, după cum, prin Învierea sa, a deschis calea învierii tuturor, tot aşa, transfigurându-se pe Tabor, a dat oamenilor posibilitatea de transfigurare şi îndumnezeire. Orice om, prin credinţă, rugăciune, practicarea Tainelor Bisericii şi prin fapte bune faţă de semenii săi, se poate umple, pe măsura curăţiei sale sufleteşti, de această lumină dumnezeiască, care este iubirea lui Dumnezeu. Evanghelistul Matei spune „Şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 2), în vreme ce Evanghelistul Marcu spune că veşmintele Lui s-au făcut albe ca zăpada (Marcu 9,3). Faptul că Evanghelistul Matei spune despre chipul lui Hristos că era „ca soarele”, iar Luca, vorbind despre veşmintele Sale, menţionează că „erau ca zăpada”, ne descoperă că firea omenească nu a fost absorbită de cea dumnezeiască în Hristos, căci „zăpada” nu a fost topită de „soarele” din El. Amintim că firea umană şi dumnezeiască din Hristos sunt unite în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărţit şi nedespărţit în Hristos. Sfântul Maxim Mărturisitorul vede în prezenţa lui Moise şi a lui Ilie pe Tabor, o exprimare a faptului că la îndumnezeire se poate ajunge atât pe calea căsătoriei, simbolizată de Moise care a fost căsătorit, cât şi pe calea necăsătoriei, arătată prin Ilie.
Totodată, Moise şi Ilie au fost prezenţi la Schimbarea la Faţă de pe Tabor, pentru a li se îndeplini dorinţa de a vedea faţa lui Dumnezeu, deoarece în viaţa lor pământească nu au reuşit să vadă faţa lui Dumnezeu. Moise a văzut doar spatele lui Dumnezeu pe Muntele Sinai, iar Ilie s-a retras într-o peşteră atunci când Dumnezeu a trecut în adiere de vânt. Ei nu reuşiseră să vadă faţa lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu nu Se întrupase.
Prezenţa lui Moise şi Ilie alături de Hristos are şi menirea de a ne descoperi că Hristos este o persoană distinctă şi nu o reîntrupare a lui Moise sau a lui Ilie cum credeau mulţi din vremea aceea. La începutul sec. al IV-lea Sfânta Împărăteasă Elena a zidit o biserică pe Muntele Tabor, iar după aceea în prima jumătate a secolului al V-lea, această sărbătoare a început să fie menţionată în documentele oficiale din acea vreme. Astăzi, de Probojenia, cum mai este cunoscută sărbătoarea, după denumirea slavă, în unele zone, este obiceiul să se aducă la biserică struguri, care se împart credincioşilor.
Această sărbătoare care are loc în august, ultima lună din anul bisericesc, ne arată că întru această slavă va veni să judece întregul neam omenesc. Iar pentru bucuria praznicului, deşi ne aflăm în postul Adormirii Maicii Domnului, Biserica a rânduit să se facă dezlegare la peşte.
