Violeta Stoica
Ansamblul monahal al Mănăstirii Turnu, din apropiere de Ploieşti, considerat de istorici „Troia Europei Centrale”, ar putea fi restaurat cu fonduri europene, ceea ce înseamnă că vor intra într-un amplu proces de refacere atât chiliile, casa egumenească, zidurile de incintă, precum şi ruinele Bisericii lui Mihnea Turcitul şi ale termelor romane.
Realizarea acestor ample lucrări va fi posibilă având în vedere faptul că au mai rămas fonduri necheltuite pe Polul de Creştere Ploieşti-Prahova, din economiile făcute în urma organizării licitaţiilor, ceea ce înseamnă că ansamblul monahal de la Turnu va fi repus în valoare cu ajutorul banilor europeni.
Încă o lucrare importantă, prin care se doreşte conservarea patrimoniului cultural şi a monumentelor istorice din judeţul Prahova, ar putea începe în acest an, astfel urmând să fie scoase la lumină vestigii importante ale ansamblului monahal Turnu, situat în comuna Târgşoru Vechi, de lângă Ploieşti.
Ieri, consilierii judeţeni au aprobat proiectul de hotărâre prin care Consiliul Judeţean Prahova va contribui la cota de cofinanţare a restaurării ansamblului mănăstiresc, pentru susţinerea realizării lucrărilor. Monument istoric de valoare naţională, încadrat în clasa A, ansamblul monahal Turnu beneficiază de asigurarea fondurilor europene pentru restaurare, după ce, în luna aprilie a acestui an, a fost semnat contractul de finanţare între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia şi Mănăstirea Turnu, a cărui valoare se ridică la circa cinci milioane de euro. Pentru că beneficiarul proiectului de restaurare a ansamblului monahal – Mănăstirea Turnu – nu dispune de venituri suficiente pentru a susţine contribuţia la cheltuielile eligibile şi neeligibile, Consiliul Judeţean Prahova va acorda un sprijin financiar în valoare de 725.582 de lei, pe perioada implementării proiectului, respectiv în anii 2014-2015.
Chiar şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a solicitat sprijin din partea autorităţii prahovene, având în vedere că „Târgşorul Vechi reprezintă unul dintre cele mai importante situri arheologice din România, iar Mănăstirea Turnu este cea mai veche vatră monahală în fiinţă din judeţul Prahova”.
Într-adevăr, rezervaţia arheologică şi istorică de la Târgşor cuprinde o mare varietate de edificii şi situri arheologice, unele dintre ele datând de pe vremea lui Vlad Ţepeş, printre care se regăseşte şi pisania păstrată peste veacuri menţionând data sfinţirii bisericii ridicate de voievodul Vlad Ţepeş – 24 iunie 1461.
Toate vestigiile din cadrul sitului arheologic – mai puţin biserica lui Antonie Vodă, care a fost restaurată – necesită intervenţii urgente de restaurare şi de protecţie a incintei fortificate din zona casei monahale şi a chiliilor, a zidurilor de incintă, a turnului de intrare, precum şi a vestigiilor Bisericii Albe şi a termelor romane, a bisericii lui Vladislav al II-lea şi a lui Mihnea Turcitu.















