Duminică, vremea se va menţine călduroasă, îndeosebi în sud-estul ţării, temperaturile maxime situându-se între 27 de grade în depresiuni şi 33…34 de grade în Bărăgan, Dobrogea şi sudul Moldovei. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii restrânse pragul critic de 80 şi disconfortul termic va fi accentuat.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales după-amiaza şi seara, când se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice, în Banat, Oltenia, local în Crişana, Maramureş, Transilvania, precum şi în zona de munte şi izolat în celelalte regiuni. Vor fi condiţii de grindină şi, cel mai probabil în sud-vestul ţării, cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 25…30 l/mp. Vântul va avea unele intensificări în Delta Dunării şi în sudul Banatului, dar pentru scurtă durată şi în timpul averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 26…28 de grade în depresiuni şi 34 de grade în estul Munteniei, sudul Moldovei şi vestul Dobrogei.
PROGNOZA METEO LUNI. În sud-vestul şi vestul ţării, vremea va fi în general instabilă, iar în sud-est se va menţine călduroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate şi averse însoţite de descărcări electrice în Banat, Oltenia, local în Crişana şi Maramureş, pe arii restrânse în Muntenia şi Transilvania şi izolat în Moldova. Izolat vor fi căderi de grindină şi cantităţi de apă însemnate. Vântul va avea unele intensificări în sud-est şi la munte, dar de scurtă durată şi în timpul averselor. Temperaturile maxime, în scădere faţă de ziua precedentă mai ales în jumătatea de vest a ţării, vor fi cuprinse între 25 de grade în Oltenia şi 34 de grade în sudul Munteniei.
PROGNOZA METEO MARŢI. Vemea va fi în general instabilă în vestul şi sud-vestul ţării, precum şi în zona de munte, unde vor fi înnorări temporar accentuate şi pe arii restrânse averse, descărcări electrice şi unele intensificări ale vântului. În restul teritoriului, vremea se va menţine călduroasă, cerul va fi variabil, iar manifestările specifice instabilităţii atmosferice îşi vor face apariţia izolat. Vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 de grade în Oltenia şi 34 de grade în Muntenia.
Mijlocul saptamanii viitoare vin tot cu vreme călduroasă, izolat chiar caniculară, îndeosebi în extremitatea sudică şi estică a Munteniei, astfel ca maximele termice vor fi cuprinse între 29 şi 35 de grade.
Spre sfarsitul saptamanii insa vremea se va răci treptat, îndeosebi în jumătatea de vest a ţării, unde şi gradul de instabilittate atmosferică va fi mai accentuat, adica vor fi averse, cu tunete, fulgere, rafale de vant, posibile caderi de grindina si izolat cantităţi de apă mai însemnate.