Fl. Tănăsescu
Nici anchetatorii nu-și aduc aminte ca, cel puțin în Prahova, să mai fi fost descoperită, în ultima vreme, o plantație de cannabis cu o asemenea suprafață – 70 de metri pătrați.
Iată însă că nu mare le-a fost mirarea procurorilor de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Ploiești și a ofițerilor Antidrog când au descoperit, la Gherghița, o plantație de cannabis aparținând unor bucureșteni! Potrivit anchetatorilor, patru bărbați, din București, cu vârste cuprinse între 28 și 33 de ani, au defrișat un perimetru de 70 de metri pătrați, într-o zonă cu arbuști și vegetație deasă, de la marginea comunei Gherghița, unde au plantat cannabis. Cultura “outdoor” se afla în apropierea autostrăzii A3, la aproximativ 50 de metri de malul râului Prahova, drogurile de risc având ca piață ilegală de desfacere Bucureștiul !
Pentru a-i prinde pe suspecți, anchetatorii prahoveni au efectuat mai multe filaje, organizând, în final, o prindere în flagrant, ocazie cu care doi dintre cultivatorii drogurilor de risc au fost prinși în apropierea plantației de cannabis. În autoturismul celor doi au fost găsite 100 de grame de cannabis uscat, precum și substanțe folosite pentru stropirea plantelor și alte obiecte folosite la îngrijirea culturii. După prinderea în flagrant, procurorii și polițiștii au desființat plantația alcătuită din 119 plante de cannabis, cu dimensiunea medie de 1,20 metri, plantate din răsaduri cu îngrășământ la rădăcină. Au fost distruse astfel aproximativ 32 de kilograme de plante.
Procurorii DIICOT Ploiești au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei dintre inculpați, față de aceștia instanța Tribunalului Prahova instituind măsura arestului la domiciliu. Față de al patrulea inculpat s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar.














