Sfinţii Simeon şi Ioan au trăit în cetatea Edesei ce se află în Siria, pe vremea împărăţiei lui Iustin cel tânăr. Plini de dragoste către Hristos, ei s-au dus la Ierusalim, s-au închinat lemnului Sfintei Cruci, iar apoi s-au dus la Mănăstirea Sf. Gherasim, unde au fost tunşi monahi de Sf. Nicon, cel care era atunci egumen. Dar, în mai puţin de şapte zile, au ieşit din mănăstire şi s-au dus în pustiu, unde au rămas 40 de ani. Ioan a rămas în pustiu până la sfârşit, iar fericitul Simeon s-a întors în sfânta cetate şi, închinându-se la mormântul Domnului, s-a rugat lui Dumnezeu ca oamenii să nu ştie nimic despre minunile sale, decât după moartea sa. Sf. Pr. Iezechiel era fiul lui Vuzi, din Arira, pământul părinţilor, şi a proorocit 20 de ani, trăind mai înainte de întruparea Domnului cu patru sute şaptezeci şi şapte de ani. Când au fost robiţi evreii în Babilon, a fost dus şi el împreună cu ei.
