Marian Dima
Faptul că în Liga a II-a de abia s-au înscris doar 10-12 echipe, din 28, câte ar fi nevoie pentru a avea serii complete, iar în eşalonul al treilea, puţin peste 30, din 84, câte ar “avea loc” în cele 6 serii, sileşte Federaţia Română de Fotbal să ia în calcul o nouă strategie privind eşaloanele inferioare. Preşedintele Răzvan Burleanu a anunţat că nu se vor face concesii, astfel că sistemul se va readapta în funcţie de câte echipe îndeplinesc condiţiile de participare. Astfel, am putea avea foarte devreme o singură serie de eşalon secund şi maximum 4 de Liga a III-a, restructurarea urmând să se facă “de la sine”, mai ales că, nici dintre cele care sunt “înscrise” nu o duc toate foarte bine. Desigur, sunt păreri împărţite asupra acestei poziţii “instransigente”, în care să nu se mai facă unele concesii privind taxele, baremurile restante, lititgiile, aşa cum se întâmplase până acum. Reversul medaliei este clar – odată desfinţate, multe dintre echipe nu vor mai reînvia curând, iar fotbalul “de masă” ar pierde mult din reprezentare. Culmea, deşi se vorbea mult în campanie despre o reducere a taxelor, despre anumite ajutoare date echipelor, despre echipament şi multe altele, deocamdată, nu a “simţit” nimeni, nimic! Mai e timp, nu?















