F.T.
Nici anchetatorii nu-și aduc aminte de când nu s-au mai înregistrat atâtea sinucideri în județ, cum s-a întâmplat în ziua de 14 iulie 2014, când trei prahoveni și-au pus capăt zilelor !
Primul incident a avut loc luni, în jurul orei 12, 15, pe tronsonul de cale ferată care face legătura între Bușteni și Breaza, un bărbat în vârstă de 57 de ani aruncându-se în fața locomotivei unui tren. Din primele date ale polițiștilor a reieșit că victima era din Breaza.
Al doilea eveniment tragic s-a petrecut în comuna Vărbilău, acolo unde un alt bărbat, în vârstă de 58 de ani, și-a pus capăt zilelor în aceași zi de luni, 14 iulie a.c., spânzurându-se în curtea casei sale. Incidentul a fost anunțat de cunoscuți prin numărul unic de urgență “112”.
Cel de-al treilea eveniment nedorit a avut loc în seara aceleiași zile, în satul Zănoaga, comuna Dumbrava, o femeie în vârstă de 77 de ani fiind găsită fără suflare în grădină; se spânzurase !
În toate cele trei cazuri, corpurile neînsuflețite au fost tarnsportate la Serviciul de Medicină Legală Ploiești, pentru efectuarea necropsiei.
De asemenea, și polițiști au deschis dosare penale pentru “moarte suspectă”, toate cele trei cauze fiind instrumentate de procurorii prahoveni.