Premierul Victor Ponta a declarat că preşedintele Traian Băsescu vrea să nominalizeze el comisarul european din partea României, dar că nu i-a acordat preşedintelui „mandat” în acest sens, deoarece Guvernul este cel care face această nominalizare. „În ceea ce priveşte nominalizarea comisarului european, conform Tratatului de la Lisabona şi legii româneşti, Guvernul nominalizează un comisar. Domnul preşedinte vrea să îl nominalizeze el. Nu i-am dat acest mandat. Aşa cum se întâmplă şi în Germania, cancelarul Merkel nominalizează comisarul, şi peste tot în Europa comisarul european este desemnat de către Guvern, eu nu am cum să accept ca preşedintele să uzurpe un drept care, de altfel, a fost exercitat de către Tăriceanu în 2007 şi de Emil Boc în 2009”, a spus Ponta.
Luni seara, premierul Victor Ponta a declarat că a primit de la preşedinteleTraian Băsescu o scrisoare în care acesta îi transmite că nominalizarea comisarului european din partea României o face şeful statului. „Mi-a trimis o scrisoare că nominalizarea comisarului european o face preşedintele sau, mă rog, ceva de genul ăsta, că e România şi el e România”, a spus Ponta.
El a arătat astfel că preşedintele are o anumită tendinţă „patologică” de a strânge pe ultimele luni de mandat cât mai multă putere. Neînţelegerile pe această temă au reapărut după ce preşedintele Traian Băsescu a declarat, săptămâna trecută, că s-a înţeles cu premierul Victor Ponta pe acelaşi nume şi acelaşi portofoliu de comisar european, respectiv portofoliul Agriculturii, şeful statului precizând că doreşte să încerce să obţină pentru România un post de vicepreşedinte al Comisiei Europene.
Şeful statului a spus în continuare că România doreşte să menţină portofoliul agriculturii, deţinut în prezent de Dacian Cioloş.















