În sesiunea parlamentară care s-a încheiat recent au fost aprobate în Camera Deputaţilor şi în Senat 110 acte normative, care au devenit legi ca urmare a promulgării şi publicării în Monitorul Oficial.
Cu toate acestea, iniţiatorul cu cele mai multe acte normative promovate nu a fost instituţia parlamentară, ci Guvernul, care a iniţiat 67% dintre proiectele care au primit acceptul parlamentarilor şi au devenit legi.
Dintre actele promovate de Executiv, 44% au fost Ordonanţe simple sau Ordonanţe de Urgenţă care au primit votul senatorilor şi deputaţilor, respectiv
39 de astfel de acte.
Doar două ordonanţe de urgenţă au fost infirmate prin votul parlamentarilor. În acelaşi timp, 23% dintre legile adoptate în sesiunea parlamentară au fost proiecte de lege ale Guvernului, adică 20 de astfel de acte normative. De cealaltă parte, parlamentarii au fost iniţiatori a 31% dintre legile votate şi intrate în vigoare în această sesiune parlamentară, adică 27 de legi.
Totuşi, mare parte din iniţiativele legislative care au primit, de la începutul anului, votul definitiv al parlamentarilor şi au fost promulgate de şeful statului au fost depuse în Legislativ în anii anteriori.
Doar trei proiecte dintre cele depuse de la începutul acestui an au obţinut calitatea de lege. Guvernul a avut, în schimb, 27 de proiecte în acest an care au fost promulgate în cele din urmă, fiind vorba atât de proiecte de lege, cât şi de Ordonanţe de Urgenţă sau solicitări de ratificare a unor acorduri, tratate internaţionale sau memorandumuri.