Începând de sâmbătă, 12 iulie 2014, Telegondola Sinaia – FEEL P!NK & FLY și-a prelungit perioada de funcţionare zilnică cu două ore, trecând astfel la programul de vară, așa cum se obișnuiește an de an. Turiștii se vor putea bucura de călătorii la înălțime cu moderna instalație de transport pe cablu, zilnic, de la ora 9 la ora 19. Marțea este zi de revizie tehnică, programul cu publicul începând de la ora 12. Telegondola Sinaia este un obiectiv turistic important al orașului, instalația fiind una dintre cele mai noi și performante instalații de transport pe cablu din Europa și din lume. Produsă de firma austriacă Doppelmayr, lider mondial în domeniu, instalația încorporează tehnică de vârf pentru o siguranță maximă. Telegondola Sinaia oferă turiștilor o serie de facilități: 250 de locuri de parcare, WI-FI gratuit la ambele stații și plata cu card bancar. Tot de sâmbătă, 12 iulie 2014, iubitorii mountain biking-ului vor putea achiziționa bikepass-uri cu număr nelimitat de urcări într-o zi contra sumei de 95 de lei și, astfel, se pot bucura de aer curat și două trasee pentru biciclete, sigure și amenajate în cadrul Gondola Sinaia Mountain Bike Resort. GSMBR, primul bike resort oficial deservit de o instalaţie de tip telegondolă deschis în România, este marcă a companiei Transport Urban Sinaia. Bike Resortul este localizat imediat deasupra oraşului, între Cota 1400 și stația inferioară a Telegondolei Sinaia, oferind două trasee de downhill și all mountain amenajate care, împreună, însumează peste 7 km de single trails și drum forestier, dar și toate facilităţile aferente practicării acestor discipline: o modernă instalaţie de telegondolă, harta traseelor, panou cu scule, spaţiu special pentru spălat bicicleta. Cele două trail-uri – Happy Bear Trail și Old School Trail – variază ca stil și grad de dificultate, fiind concepute pentru a fi parcurse de o gamă largă de rideri, cu diferite niveluri de experienţă.















