Nicoleta Dumitrescu
Oricât s-a străduit părintele spiritual, Traian Băsescu, să fabrice în laboratoarele de la Cotroceni un partid altfel, se pare că PMP este, până la urmă, la fel ca toate celelalte. Şi nici nu prea avea cum să nu fie un partid ”la fel”ca toate cele existente în România, pentru că, de fapt, pemepiştii sunt reciclaţi de pe la alte formaţiuni, în mod special de pe la PDL, aşa cum este, de fapt, şi şefa lor – Elena Udrea.
După o primă plecare considerată de răsunet, cea a fostului ministru Teodor Baconschi, ieri, un alt membru de seamă, Adrian Papahagi, şi-a semnat demisia din PMP prin intermediul Facebook-ului, c-aşa e la modă acum în politică. Exprimând prin fiecare frază deziluzia trăită cât timp a fost la PMP, practic doar câteva luni, Adrian Papahagi n-a fost zgârcit deloc în cuvinte la motivaţia plecării sale din partid. „Regret nesfârşit eşecul proiectului iniţial al PMP: am fost cinstit atunci când am bătut ţara şi televiziunile, spunându-le oamenilor că e un partid altfel. Când n-am mai crezut acest lucru, n-am minţit”, a scris Papahagi pe pagina sa de Facebook. Dar asta nu este totul, pe afişul Elenei Udrea, cel ca şefă a PMP, acesta lipind celebra etichetă a capului de mort care, de regulă, este ataşată pe recipienţii cu produse periculoase. “Îmi pare rău de fiecare clipă, fiecare efort, fiecare naivitate îngropate în proiectul PMP, confiscat de Elena Udrea. O consider pe Elena Udrea un produs periculos al noii generaţii de politicieni”, a mai spus acesta, încheind anunţul demisiei sale cu „Adio, PMP!”, exact în aceeaşi manieră în care Băsescu şi-a luat mâna de pe PDL.
După ce, zglobie, la sfârşitul săptămânii trecute, a ţopăit în aşa-zisa „Oră de mişcare”, iată că protejata preşedintelui este părăsită chiar de către cei care au crezut în şansa celui mai „proaspăt” şi altfel partid de pe scena politicii româneşti. De ce oare, însă, chiar membrii fondatori ai acestei formaţiuni politice pun capul de mort pe afişul liderului PMP? În primul rând pentru că s-a văzut clar că, şi la PMP, ce se naşte din pisică tot şoareci mănâncă. Având în vedere că Elena Udrea s-a declarat urmaşa lui Traian Băsescu, văzându-se şefă, nici nu avea cum altfel să procedeze decât în maniera tipic băsesciană. Aceasta a crezut că se poate copia, şi la PMP, statutul de preşedinte-jucător, în sensul de a juca pe degete partidul, înlăturându-i pe cei care au iniţiative, care au idei, care sunt intelectuali, acestea fiind unele dintre motivele acelora care au ales să se retragă definitiv din PMP. Dacă, însă, chiar în cazul celei mai noi formaţiuni politice din România se pleacă din cauza liderului, pentru că este considerat un produs periculos, atunci chiar că semnalul trebuie să fie dat pentru cel care a creat, de fapt, PMP, adică Traian Băsescu. Problema este că eticheta „capului de mort” este lipită tocmai când acesta este la sfârşit de mandat şi vrea să se implice şi mai mult în politică!