Taxa de pod care este plătită pe Autostrada Soarelui la Feteşti nu va mai fi eliminată complet pe timpul verii în timpul weekend-ului, cum se obişnuia, ci doar la ore de vârf. Compania Naţională de Drumuri vrea să elimine pierderile de două milioane de euro.
Masura intra in vigoare de sambata. Veti putea circula fara sa platiti taxa de pod de la Fetesti pe sensul spre litoral de vineri seara, ora 18.00, pana sambata. Acelasi lucru se va intampla, insa doar pe sensul spre Bucuresti, de duminica, ora 06.00, pana luni la pranz. In restul saptamanii, soferii vor plati 13 lei ca sa traverseze o data podul.
Autoritatile au calculat ca anul trecut au pierdut 2 milioane de euro cand au renuntat la taxa pentru ca statia de la Fetesti era prea mica, iar fluxul de masini urias. Coada de autoturisme a ajuns si la 20 de kilometri in anii trecuti, dar se poate intampla la fel si in aceasta vara, pentru ca statia de la Fetesti nu a fost modernizata.
CNADNR are în vedere introducerea unui sistem automat de plata a taxelor de autostrada. Este un proiect pilot care prevede ca pe o banda a unui sens de mers masinile sa treaca fara sa opreasca, iar camerele de supraveghere vor citi fie dispozitivele speciale montate in masina, fie numarul de inmatriculare. Sistemul le va trimite amenzile acasa celor care nu au platit taxa.
De asemenea „actualii distribuitori de rovinieta pot fi partenerii CNADNR in acest proiect, iar plata prin SMS este o modalitate luata in calcul”. Sistemul pilot ar putea costa 100.000 de euro, potrivit unor surse din CNADNR, dar autoritatile nu pot spune deocamdata cand va fi instalat. Asa ca drumul spre mare va fi si-n aceasta vara plin de surprize.