Petre Apostol
Secţia de gimnastică ritmică de la CSM Ploieşti, coordonată de Liliana Băescu, a efectuat o plimbare la mare la finalul săptămânii trecute. Nu a fost, însă, pentru a se bronza, ci pentru a participa la Campionatele naţionale de gimnastică ritmică pe echipe, individual şi ansambluri pentru copii, care s-au desfăşurat la Constanţa, între 26 şi 29 iunie. În cadrul competiţiei s-au decernat titlurile din acest an pe echipe, individual şi obiecte la categoria a IV-a (8-10 ani) şi la individual şi ansamblu fără obiect pentru categoria „Mica Gimnastă” (6-8 ani).
La acest eveniment s-au înscris 160 de gimnaste de la 16 cluburi din ţară – un număr record de participanți. Elevele antrenoarelor Liliana Băescu şi Simona Puiu au obţinut cel mai bun rezultat în cadrul categoriei „Mica Gimnastă”, în concursul ansamblurilor.
Alcătuită din gimnastele Sabina Enache, Erika Măcinic, Anisia Drăgan, Teodora Manta, Andra Manta şi Alexandra Drăghici, formaţia ploieşteană a câştigat medaliile de bronz, în urma unei competiţii foarte echilibrate şi de un nivel tehnic înalt. Titlul naţional a revenit echipei CS „UNEFS” Bucureşti, iar pe locul secund s-a clasat CSM Arad.
În concursul individual au avut drept de participare primele două gimnaste de la fiecare club care s-a înscris cu ansamblu la această categorie (peste 80 de copii). Prima reprezentantă de la CSM Ploiești a fost Sabina Enache (8 ani), care s-a clasat pe locul al patrulea, asigurându-şi, prin acest rezultat, calificarea la Cupa României, la care vor participa, la sfârşitul anului, primele şase gimnaste de la toate categoriile.
Cealaltă gimnastă a clubului ploieştean din concursul individual, Erika Măcinic (7 ani), s-a clasat a zecea, fiind, însă, pentru ea un rezultat bun, având în vedere că este cu un an mai mică decât multe dintre participante.
În privinţa concursului la junioare mici, echipa CSM Ploieşti, alcătuită din Miruna Ciocîrlan, Daria Motângă, Anais Lăpădat, Teodora Dragu, Gabriela Constantin şi Tavita Costache, a reuşit, la finalul celor două zile de concurs, să se claseze pe locul al patrulea, în urma formaţiilor CSŞ „Anghel Saligny” Iași, CSU Braşov și CS „Ritmic Gym Trend” Constanţa.
La individual, cea mai bună performanţă din tabăra ploieşteană a obţinut-o Miruna Ciocîrlan, clasată pe locul 8, dintr-un total de 78 de gimnaste. Clasamentul a fost întocmit prin adiţionarea punctajelor obţinute la patru exerciţii: fără obiect, coardă, cerc şi panglică.
Finalele pe obiecte au aliniat la start cele mai bune 8 gimnaste din ţară la fiecare dintre acestea. De la CSM Ploieşti, Daria Motângă s-a calificat în finala exerciţiilor fără obiect şi la panglică, iar Miruna Ciocîrlan – în finală la coardă.
La încheierea concursului, Daria Motângă s-a clasat a cincea în ambele finale la care a participat, iar Miruna Ciocîrlan s-a situat pe locul al patrulea la coardă, la doar 0,133 puncte de medalia de bronz.
De menţionat că întrecerea naţională disputată la Constanţa a fost supervizată de preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, Irina Deleanu, şi de directorul tehnic, Ştefania Chiriac.















