Astăzi, 30 iunie, se împlinesc 105 ani de când a văzut lumina zilei strălucitul muzician Paul Constantinescu – compozitor, profesor universitar, dirijor și muzicolog, maestru emerit al artei, membru corespondent al Academiei Române. Cu acest prilej, începând de la ora 9.00, în fața bustului monumental dedicat nemuritorului muzician, bust aflat în curtea muzeului memorial ce poartă numele acestui creator de geniu, va avea loc o manifestare omagială. În program sunt incluse: o slujbă religioasă oficiată de părintele protoiereu Ștefan Mușat, împreună cu un grup de preoți; evocarea personalităţii lui Paul Constantinescu-muzicianul nemuritor, prin alocuțiuni susţinute de: prof.dr. Al.I.Bădulescu-membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Raul Alexandru Petrescu – viceprimar al Municipiului Ploiești; prof. Nicolae Dumitrescu-istoric și critic de artă. Profesorul Nelu Stan va recita, cu acest prilej, versuri ale ilustrului muzician.
În final, vor fi depuse flori la bustul compozitorului, va fi vizitată expoziția muzeului și vor fi audiate lucrări ale compozitorului ploieştean. Moderator va fi prof.dr. Al.I.Bădulescu.