V.Stoica
Doi prahoveni care au ajuns în Camera Deputaților– William Brânză, parlamentar de Prahova între 2004 și 2008 și deputat de Diaspora între 2008 și 2012 și, respectiv George Ionescu, actual deputat de Prahova, care a mai avut un mandat între 2008 și 2012 – sunt acuzați de Agenția Națională de Integritate de încălcarea regimului juridic al conflictului de interese administrativ.
Potrivit informațiilor date publicității de către reprezentanții ANI, fostul deputat de Diaspora, prahoveanul William Brânză (foto 1), a încheiat, în legislatura 2008-2012, un contract civil prin care și-a angajat fratele în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile legale. În baza contractului civil încheiat, fratele lui Brânză ar fi obţinut venituri salariale în cuantum total de 23.393 de lei.
Pe de altă parte, în lista zecilor de parlamentari despre care Agenția Națională de Integritate spune că sunt sau au fost în conflict de interese administrativ sau penal, mai apare și actualul deputat de Prahova George Ionescu (foto 2). În privința acestuia, reprezentanții ANI afirmă că a încheiat, tot în legislatura 2008-2012, un contract civil prin care și-a angajat fiul în funcția de referent în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, de asemenea, legislația în vigoare. Potrivit ANI, în baza contractului civil încheiat, fiul lui George Ionescu ar fi obţinut venituri salariale în cuantum total de 35.991 de lei.
Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris, William Brânză făcând parte dintre cei trei parlamentari care nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în termenul prevăzut de lege, în exercitarea dreptului la apărare.
Agenția Națională de Integritate îi acuză pe parlamentarii din lista dată publicității ieri că au încălcat prevederile legale referitoare la conflictul de interese, respectiv articolele 70 și 71 din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative”.















