Ana Maxim

În sezonul de iarnă 2015-2016, Sinaia va avea două noi atracții turistice: o telegondolă ce va transporta turiștii până la Cota 2000 și un muzeu al orașului. Telegondola este realizată în proporție de circa 60%, iar până la sfârșitul anului, dacă vremea va fi bună, lucrările se vor termina, astfel încât pe 25 decembrie să poată fi pusă în funcțiune, după cum ne-a precizat primarul orașului, Vlad Oprea. Telegondola Carp va uni Cota 1400 de Vârful Furnica (Cota 2000). Administraţia locală a contractat un credit bancar impresionant – de aproape opt milioane de euro-, pentru această investiție, banii urmând a fi plătiți în zece ani. Noua instalaţie de transport pe cablu va stabili recordul naţional pentru altitudinea la care ajunge o telegondolă, după cum au anunțat reprezentanții administrației locale. Stația inferioară pentru noua telegondolă va fi amplasată la altitudinea de circa 1.433 de metri, la o distanță de aproximativ 30 de metri faţă de stația superioară a primului tronson, iar stația superioară – la 2.003 metri altitudine, la circa 160 de metri sud-est de Vârful Furnica. Telegondola va avea o capacitate de transport de 1.500 de persoane pe oră în sezonul de iarnă, potrivit reprezentanţilor administraţiei locale. Actuala telegondolă pornește din cartierul Furnica și ajunge la Cota 1400, la câțiva metri de vechea telecabină și de telescaunul care urcă la Cota 2000. Aceasta a fost dată în funcţiune în decembrie 2007 şi este prevăzută cu 34 de gondole, fiecare dintre acestea putând transporta opt persoane.
Muzeul Orașului Sinaia va fi un alt punct de atracție al stațiunii, începând din această iarnă. Pregătirile pentru amenajarea acestuia în Palatul Știrbey (construit în secolul al XIX-lea) sunt pe ultima sută de metri, astfel încât să poată fi deschis până la sfârșitul anului în curs. Pe lângă fotografii și hărți vechi, muzeul va păstra diverse obiecte donate de locuitori, dar va avea și o secțiune dedicată istoriei orașului în timpul comunismului, după cum ne-a precizat edilul orașului.