N.Dumitrescu

La Câmpina a avut loc, la sfârșitul săptămânii trecute, inaugurarea lucrărilor de modernizare a Lacului Curiacul. La eveniment a participat alături de localnici și autorități și prefectul județului, Rodica Paraschiv. Lucrările care au vizat integrarea zonei în circuitul spațiilor de petrecere a timpului liber au constat în decolmatarea lacului, defrişări, consolidări de maluri, amenajarea aleilor pietonale, dotarea cu mobilier urban, amenjarea de locuri de joacă, realizarea sistemului de iluminat public, amenajarea peisagistică a spaţiilor verzi, dar şi amplasarea unor aparate de fitness pentru cei care doresc să practice sportul în aer liber. De asemenea, în zona centrală a lacului a fost amplasată o fântână arteziană plutitoare, iluminată feeric, prin acest proiect municipalitatea câmpineană dorind realizarea unui spaţiu de recreere, promenadă şi întâlnire pentru persoanele pasionate de mișcarea în aer liber. Lucrările au durat doi ani, investiţia – de peste 1.750.000 lei – incluzând şi costurile fântânii arteziene – fiind realizată din bugetul local. Pentru ca zona să fie păstrată curată, iar investițiile să nu fie deteriorate, au fost montate și camere video de supraveghere care transmit imaginile către Poliția Locală.
Investiția de modernizare a zonei a fost luată în calcul încă din anul 2010, realizarea acestor lucrări plecând de la faptul că, imediat după ce treceau podul peste Prahova, călătorii care veneau de la gară și urcau spre Câmpina, cu greu puteau observa, pe partea dreaptă a drumului, printre mult stuf, sălcii și bălării, un luciu de apă care semăna mai degrabă cu o baltă, Lacul Curiacul fiind lăsat în paragină de vreo 20 de ani.