Aceşti sfinţi mucenici au fost pe vremea lui Maximian (către anul 296), când domnea Maxim, în orașul Nicomidia. Pe atunci, mai mulți creștini ascunși în munte au trimis pe Sfântul Evlampie la cetate ca să le cumpere pâine. Iar el mergând, a fost prins de slujitorii idoleşti; şi punându-l înaintea împăratului şi întrebându-l, se mărturisi pe sine că este creştin. Intrând în capiştea idolilor, în loc să jertfească, el a poruncit idolului lui Aris să cadă şi a căzut de s-a sfărâmat. Fiind el pedepsit, a venit Evlampia, sora sa, şi l-a rugat să facă rugăciune pentru dânsa, ca să mărturisească şi ea împreună cu el. Apoi, băgându-i într-o căldare ce fierbea, şi rămânând nevătămaţi, au crezut în Hristos două sute de bărbaţi, cărora li s-au tăiat capetele împreună cu dânşii.
