Proiectul legislativ pentru includerea defrişărilor ilegale şi a exploatărilor fără amenajament silvic în cadrul ameninţărilor la adresa securităţii naţionale a fost adoptat tacit, ieri, de Camera Deputaţilor, prima cameră sesizată. Propunerea vizează completarea Legii privind siguranţa naţională a României, având caracter organic. Camera decizională rămâne Senatul. Iniţiatorul legii, deputatul Lucia Varga, a depus legea la doar două săptămâni după protestele faţă de defrişările ilegale de la începutul lunii mai. Aceasta a susţinut că introducerea defrişării ilegale ca vulnerabilitate la adresa siguranţei naţionale este o responsabilizare a instituţiilor pentru stoparea acestui fenomen, de care nu se poate ocupa doar Ministerul Mediului. De asemenea, un proiect legislativ asemănător a fost propus anterior de liberali, însă nu a trecut de votul final, fiind respins. Propunerea legislativă semnată de 51 de parlamentari liberali viza completarea Art. 3 al Legii privind siguranţa naţională a României nr. 51/1991. Proiectul va merge la Senat, care este camera decizională în ceea ce priveşte includerea defrişărilor ilegale pe lista ameninţărilor la adresa naţională.