Bani pierduți din cauza întârzierii în derulare a unor proiecte

Țara noastră ar putea pierde aproximativ 1,5 miliarde de euro din cauza întârzierilor în derularea proiectelor cu fonduri europene în domeniile mediu, transport și resurse umane. Potrivit ministrului Fondurilor Europene – Marius Nica – „riscul cel mai mare de dezangajare aparţine programului operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane. Avem de trimis, până la sfârşitul anului, către Comisia Europeană documente care să justifice o sumă de aproximativ 500 de milioane de euro”.

Banca de dezvoltare pentru IMM ar trebui înființată până la sfârșitul anului

Secretarul de stat în Ministerul Energiei – Anca Ionescu – a declarat că banca de dezvoltare pentru IMM trebuie înfiinţată până la sfârşitul anului şi, totodată, să acorde credite cu dobânzi mici.
„ Este necesar un fond strategic de investiţii, o bancă de dezvoltare pentru IMM, care ar trebui înfiinţată până la sfârşitul anului. Este la latitudinea Finanțelor publice să facă acest lucru. Accesul la finanţare este una dintre problemele cu care se confruntă IMM, care nu apelează la creditele bancare, nu neapărat că nu vor sau că nu au nevoie, dar nivelul dobânzilor sau clauzele contractuale sunt piedici în accesarea acestor credite”, a mai precizat secretarul de stat Anca Ionescu.

Sume deblocate de CE pentru România

Comisarul european pentru politica regională –Corina Creţu – a anunțat reluarea, de către Comisia Europeană, a plăților către România în cadrul programelor ”Competitivitate Economică” și ”Mediu”, finanțări întrerupte în această primăvară.
În acest context, ea a precizat: „Mă bucur să pot anunța deblocarea acestor plăți și apreciez eforturile depuse de autoritățile române pentru a îmbunătăți sistemele de gestionare și control din cadrul celor două programe. Este important că autoritățile române s-au implicat în identificarea punctelor slabe și soluționarea problemelor. Îmi exprim speranța că măsurile întreprinse vor reduce semnificativ riscul erorilor și al neregulilor în viitor”, a spus comisarul.