IZOLAREA ARABULUI

A fost o vreme cand un arab, pe numele lui Saddam Hussein, a fost izolat, cu intreg poporul lui, de restul lumii, pentru niste hachite politice, pentru apucaturi nationalist-criminale, pentru dorinti neinfrante de marire si placeri ce depaseau, la vremea aceea – ca si astazi, de altfel – bunul simt si firescul fiintei umane. In izolarea lui, Saddam a reusit sa dezlege, la un moment dat, misterul unui proces asemanator alchimiei, astfel incat sa poata suporta mai usor starea de singuratate pe care o traia doar in compania armelor. Din zarile lumii, tocmai de la ONU, i-a fost aruncat peste mari si tari, un fel de colac de salvare pentru el si poporul sau, pe care era scris cu majuscule PETROL CONTRA HRANA. Si a tot intors el colacul si pe o parte, si pe alta, pana cand i s-a parut ca din el poate scoate ceva doar pentru sufletul lui. Abia atunci izolarea i s-a parut utila, placuta, frumoasa, chiar deconectanta pentru firea-i zburdalnica. Atunci, din sutele de contracte cu restul lumii – prin care se oferea poporului irakian o sansa de a traversa mai usor desertul izolarii – a facut punti de legatura personala cu lumea.
Acestea practic, l-au scos, subit, din izolare, si l-au facut un fel de nabab. Caci de sub sezutul lui plin de petrol, barilii ce plecau – cu autentificarea ONU – spre toate colturile planetei, nu se intorceau doar sub forma de hrana pentru amarati, ci, cea mai mare parte, erau cupiuri nou-noute de dolari pe care-i tot punea la ciorap pentru zilele negre ce urmau sa vina.

Si a strans nababul Saddam pana pe la vreo doua miliarde de dolari tot speculand contractele vizate de ONU, dar masluite, in prealabil de el, impreuna cu cei care le derulau. Caci, dupa vorba romanului, cand umbli cu mierea (era sa zic… petrol, Doamne fereste !), te mai lingi nitel pe degete! Si, daca Saddam lua grosul „mierii”, celorlalti – vreo 2400 la numar – tot le reveneau cateva sute de mii de dolari pentru borcanul cu… petrol irakian !


A tot stat Saddam in izolarea aceasta plina de banet pana au intrat peste el, deranjandu-i toata alchimia, avioanele, tancurile si trupele aceleiasi lumi de care el, totusi, nu s-a simtit deloc izolat. Iar ONU, luand seama de parsiva-i alchimie, a procedat la o analiza riguroasa a proceselor petrecute in rezervorul PETROL CONTRA HRANA si a ajuns la concluzia ca izolarea arabului a fost, de fapt, o permanenta relatie cu lumea buna a descurcaretilor, a afaceristilor verosi, a tuturor celor pusi pe capatuiala indiferent de pret. Iar in acest joc murdar de-a izolarea unui arab asezat, cu picioarele incrucisate, pe barilii de petrol ai poporului sau, s-au angrenat si semeni de-ai nostri, romanasi, care au dat fuga-fuguta, ba la ONU, ba la Bagdad, ca sa-si faca si ei un rost. Si s-au ales cu ceva verzisori, dar si cu mult rosu in… obraji pentru „efortul” de a-l fi izolat pe Saddam !


Leon CHIRILA