F.T.

În perioada 30 august – 1 septembrie a.c., polițiștii prahoveni de la ordine publică au derulat mai multe acțiuni în mediul rural, în urma acestora fiind constatate peste 60 de infracţiuni și alte 350 de contravenții. Valoarea amenzilor date în acest interval s-a ridicat la peste 100.000 de lei. Din totalul contravenţiilor constatate în Prahova, peste 180 au reprezentat încălcări ale Legii nr. 61/1991– tulburarea ordinii şi liniştii publice, precum şi ale Legii nr.12/1990 – privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
De asemenea, în intervalul menționat, și Poliția Rutieră Prahova a organizat 41 de filtre pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente în județ. Astfel, au fost verificați cu aparatul etilotest 594 de conducători auto și au fost controlate 185 de autovehicule de transport persoane și mărfuri. Având în vedere neregulile depistate, polițiștii rutieri au constatat 880 de contravenţii, sancționând, astfel, diferite abateri de la legislaţia rutieră (viteză excesivă, abateri ale pietonilor, neutilizarea centurii de siguranță etc). Totodată, ca măsuri complementare, au fost reţinute 39 de permise de conducere și 20 de certificate de înmatriculare. Numai în Ploiești, de exemplu, au fost organizate trei acțiuni pe linie rutieră, fiind legitimate aproape o sută de persoane, controlate 176 de autovehicule și aplicându-se 36 de sancțiuni contravenţionale, în valoare de 22.260 de lei.