F.T.
Ieri, Consiliul Superior al Magistraturii a dat publicității lista posturilor de judecători vacante la instanțele din țară – Curți de Apel, Tribunale și Judecătorii – precum și datele la care se organizează concurs pentru ocuparea acestora.
Pentru Tribunale și Curțile de Apel, concursul pentru ocuparea posturilor – care poartă numele de “sesiune de transfer” – se va desfășura în această lună, iar pentru Judecătorii – în luna octombrie a.c.
La Curtea de Apel Ploiești, din cele 53 de posturi prevăzute de schemă sunt ocupate 52 și, ca atare, în luna septembrie se organizează o sesiune de transfer pentru un singur post. Tribunalul Prahova are ocupate 36 din totalul de 41 de posturi prevăzute în schemă, fiind, alături de Judecătoria Ploiești ( tot cu 41 de posturi prevăzute și 36 ocupate), instanța cu cel mai mare deficit de magistrați din județ și, totodată, cea mai vitregită, din acest punct de vedere, din țară.
În schimb, trei dintre cele cinci judecătorii din județ – Câmpina, Sinaia și Mizil – au schema de judecători completă, iar la instanța din Vălenii de Munte se resimte lipsa unui singur magistrat ( din cele șapte prevăzute de schemă, sunt ocupate șase).
Toți magistrații care doresc să participe la sesiunea de transfer din această toamnă trebuie să depună cereri până în data de 7 septembrie, inclusiv. Se pot înscrie judecătorii care au minimum cinci ani vechime la instanța la care activează, nu au fost sancționați disciplinar în ultimii trei ani și au obținut calificativul “foarte bine” la ultima evaluare.













